Un nou început

the-wind-carries-dandelion_1280x1024.jpg

Cred că foarte mulți dintre noi, atunci când avem șansa de a ne găsi în fața unui eveniment sau împrejurare menite a deschide noi drumuri în viața noastră, le percepem sau le gândim ca pe un început.

De regulă acest început cumva naște în mintea si sufletul nostru dorința de a porni bine, pozitiv, de a face totul cât mai bine, de a nu repeta greșeli, sau dimpotrivă de a repara moral aspecte interne personale.

Din perspectiva trecerii la statutul de mamă, tată, bunică și bunic, nașă și naș, etc…așteptăm nașterea unui bebeluș ca să renaștem și noi, să atingem partea curată a vieții, inocența, delicatețea și puritatea posibile a le experimenta doar în preajma unui nou născut.

De cele mai multe ori așteptările noastre însă, nu întâlnesc realitatea. Adevărul este că adulții au obligația unei curățiri fizice și interioare înainte de a accede la a deveni părinte.

Au obligația dincolo de intuiția cândva foarte activă, actualmente ponosită, să își pună întrebări, să învețe câte ceva despre cum trebuie întâmpinat un bebeluș.

În aceste zile moderne am ajuns să îmi doresc să fac o analogie între cum își îngrijesc animalele puii și cum nu își îngrijesc oamenii puii.

A reduce complexul la simplitate, a ne întoarce la elementele de bază ale vieții, a nu ne mai complica, a avea disponibilitate și înțelegere față de copil și în același timp față de noi, a nu ne crea așteptări mari, a ne păstra simțul realității, a cere ajutor, toate sunt sau ar trebui să fie ceva firesc și de urmat.

2015 este un nou început, personal îmi doresc șansa de a cunoaște și a câștiga încrederea cât mai multor semeni de-ai mei în a-i sprijini, în a le împărtăși din tot ce am adunat ca experiență și cunoaștere a unei lumi sensibile, provocatoare și câteodată nu ușoară, cea a copilului nou născut.

Mulțumesc astfel tuturor celor care au venit înspre mine, înspre Leagănul Vieții, mulțumesc pentru câte am învățat de la voi și pentru că mi-ați oferit șansa creșterii ca educator DBL pe parcursul unui 2014 plin.

Ne așteaptă pe toți un drum de care în mare măsură suntem responsabili, primim ceea ce căutăm sau nu, cunoaștem oameni binevoitori sau nu, bine intenționați sau mai puțin, situații care vor constitui adevărate lecții de viață.

De aceea, în calitate de educator DBL și om ce simte că fiecare din voi ca viitori părinți biologici sau spirituali puteți începe și voi un drum nou și construit frumos, vă invit să vă dați șansa de a vă cunoaște copilașul și a-l înțelege încă din Ziua 1.

În 31 ianuarie, începând cu ora 10 a.m. (până la ora 13,300 )în Centrul din Brașov, Leagănul Vieții (http://leaganulvietii.ro) dăm startul primului seminar Dunstan Baby Language din acest an.

Împreună vom înțelege cum este posibil ca un abia nou născut să transmită nevoi, care sunt sunetele prin care acesta ne spune că e timpul să mănânce sau să doarmă și așa mai departe.

Suportul de studiu va fi inclus în pachetul seminarului.

Costul dvs. este 90 lei/persoană și 120 lei/cuplu.

Bunica sau nașa beneficiază de participare gratuită.

De asemeni, invitata mea, Anda Gheorghese sau cea care manageriază magazinul on line de produse pentru gravide (http://www.mamialapteaza.com/), ne va arăta ce trebuie să conțină bagajul de maternitate al mamei.

Pentru înscrieri sau informații suplimentare, vă rog să folosiți adresa de e-mail: mihaela.pinteas@gmail.com

Plânsul bebelușilor, mesajul din spatele sunetelor folosite de ei

mother-and-child

Dragii mei,

A mai rămas puțin din acest 2014,

zilele au trecut într-un ritm atât de alert, incât avem nevoie de o mică vacanță de odihnă, de refacere a resurselor de energie, de voință, de tolerantă, de bunătate, de disponibilitate pentru cei ce înseamnă ceva pentru fiecare dintre noi.

Decembrie este aproape, nașterea lui Isus ne va întoarce în timpuri arhaice, dar atât de actuale, va aduce o dată cu Crăciunul zile de bucurie, de colind și liniște.

Pentru familia mea, Crăciunul este un moment magic, încărcat de emoții și lacrimi de fericire pentru că nu cântăm doar nașterea mântuitorului, ci și nașterea fetiței noastre.

Acum trei ani, în zi binecuvântată, am auzit clopoțelul argintiu al glasului de bebeluș al Teodorei, am ținut în brațe un trupușor calduț și rozaliu, am devenit Mamă pentru eternitate.

Din acel moment viața mea a căpătat un alt rost, copilul meu a potențat o transformare și o devenire a ceea ce până atunci nimeni și nimic nu mi-a dat curaj să îndrăznesc să încerc. Putere, determinare, hotărâre și curajul de A Fi, de a împlini vise acoperite de praf.

Mi-ar fi plăcut să mă pot întâlni cu voi pe un 25 decembrie la un pahar de vorbă cu voi, mame și bebeluși, să-i ascultăm, să-i înțelegem împreună, dar pentru că nu este posibil, vă invit pe 9 decembrie în Leagănul Vieții la ultimul curs Dunstan Baby Language din acest an.

Vă aștept cu atât de mult drag să învățați un limbaj secret, vorbit de bebelușii voști din Ziua 1 a nașterii lor. Îndrăzniți să credeți că ei comunică, încercați să treceți dincolo de scepticism, bucurați-vă de un început liniștit, calm și magic alături de copiii voștri,

Leagănul Vieții, P-ța Unirii, nr. 10 – Brașov

Ora: 17,30

Durată: 3 ore

Investiție: 75 lei/ persoana sau 120 lei/cuplu

Înscrieri: pe facebook; https://www.facebook.com/events/796711983701585/?pnref=story

e-mail: mihaela.pinteas@gmail.com

Profesor Dr. Ana Muntean, dezvoltarea copilului si teoria atasamentului

Dezvoltarea copilului si teoria atasamentului - v2 copy (4)

Asociația de educație prenatală Leaganul vieții  derulează cursul:
Dezvoltarea copilului și teoria atașamentului.
Sustinut de Prof. Dr. Ana Muntean in data 27-28 septembrie 2014 in parteneriat media cu revista Zile si nopti Brasov si SuntPitic.ro


Curs esential oricarui parinte si  fundamental pentru formarea viitorilor psihologi, psiho-pedagogi, asistenți sociali, educatori, asistenti maternali, ingrijitori.
Cursul se derulează pe parcursul a doua zile, acumulând un numar de 12 ore si cuprinde trei teme:

– repere în dezvoltarea copilului de vârsta mică
– teoria atașamentului și dezvoltarea generală a copilului
– atașamentul parinților-atașamentul copiilor
În drumul tău spre a fi un părinte mai bun, cursul te ajută să:
• Înțelegi care sunt principalele etape de dezvoltare ale copilului
• Cunoști felul în care se construiește atașamentul
• Determini principalele obstacole în dezvoltarea atașamentului securizant
• Identifici tipurile de atașament atît ale copiilor cât și ale adulților
• Cunoști punctele cheie pentru a forma un atașament sanatos la copil
• Dobândești abilitățile esențiale pentru a-i dezvolta copilului tău un atașament sănătos

  • In obtinerea bunastarii emotionale a copilului
  • Inveti metodele actuale de prevenire a tulburarilor de atasament

Copiii ce nu dezvolta un atasament sanatos, securizant sunt predispusi la un comportament neadecvat in clasa. Parintii, ingrijitorii,educatorii si psihologii au nevoie de cunostinte si competente pentru a intelege si optimiza acasa, la gradinita, etc comportamentul copiilor cu atasament nesecurizant

Ana Muntean este profesor universitar doctor la Catedra de Asistenta Sociala, Universitatea de Vest din Timisoara, presedinte fondator al organizatiei Societatea pentru copii si parinti (SCOP), director fondator al revistei de specialitate Copiii de azi sunt parintii de maine si presedinte al Societatii Nationale pentru Copilul Abuzat si Neglijat (SN‑CAN). In 1999‑2000 initiaza, printr‑un proiect Tempus JEP pe care il coordoneaza, avand ca principal partener Universitatea Paris V (Sorbona), programul postuniversitar de specializare in prevenirea abuzului si neglijarii copilului. A publicat carti la edituri cunoscute din tara.

Dna Profesor o sa fie disponibila la finalul cursului (Independent de curs) ,cu un instrument de evaluare pentru parinti, ce se refera la stilul lor de atasament si recomandari privind parentalitatea lor. Asadar neajunsurile care apar in stilul de atasament, pot fi controlate in mare masura odata ce sunt constientizate si astfel aceste neajunsuri sa afecteze mai putin copiii.

Cost :245 lei

Oferte:  Pentru grupuri  se va acorda un discount de 35% iar pentru inscrierile pana in data de 23 septembrie de 25%
Inscrieri si detalii: 0744181268 – www.contact@leaganulvietii.ro, leaganulvietii.rohttps://www.facebook.com/leaganulvietii

Va asteptam cu drag!

Timişoara – oraş gazdă pentru Dunstan Baby Language în 4 octombrie

afis-timisoara

Dragi mame, burtici, viitoare mame si tatici. Ce mare bucurie sa ma intorc in Timisoara, orasul meu de suflet, unde mult timp am legat prietenii, am trait aproape 13 ani inconjurata de oameni atat de frumosi incat pot spune ca sunt acasa. In 4 octombrie va invit cu tot dragul sa ne revedem sau sa ne cunoastem pentru ca Ioana si Scoala mamei junior impreuna cu buna mea prietena Gabi Morariu si Kiz Club Afterschool au pus la cale un eveniment pentru viitorii parinti sau chiar cei aflati la o a doua, a treia bucurie dintr-ale parintilor. Eu va voi initia in tainele limbajului pe care il folosesc nou nascutii si bebelusii in primele 3-4 luni de viata pentru a-si comunica nevoile intr-un mod precis. Priscilla Dunstan din Australia a spart codul limbajului bebeilor, eu am ascultat diferit ce spunea fetita mea prin sunete, si astfel am devenit si instructor acreditat de organizatia Dunstan Baby Language din dorinta de a-i ajuta pe parintii din Romania sa aiba o altfel de relatie cu copiii lor inca din Ziua 1 a venirii lor pe lume . Stiu ca ideea de comunicare cu bebelusii pare usor incredibila, si puteti privi cu oarecare scepticism faptul ca un nou nascut este in stare a comunica nevoi intr-un mod clar, dar este o realitate! Din experienta personala pot spune asa: dupa fiecare curs DBL, parintii au fost “loviti” de revelatie spunand ca dintr-o data s-a intamplat ca doar ascultand altfel gangureala bebeilor, sa isi dea seama exact de ce doreste copilul. Si iata gandurile unei mamici din Cluj: Daniela Stefureac – mamica lui Horea de 7 saptamani din Cluj Napoca: “Trebuie să recunosc că am fost destul de sceptică în privința conceptului de “baby language”. Cursul m-a prins într-un moment când totul în jurul meu nu era ( și este în continuare ) decât un carusel de emoții legate, în principal, de nașterea băiețelului meu, iar episoadele de plâns repetate, dese, de neînțeles mă făceau să repet, seară de seară ca o mantra negativă cuvintele ” nu înțeleg de ce plânge”. Acesta fiind contextul am ajuns totuși la curs . Și ce bine am făcut! S-a dovedit că tocmai acest “nu ințeleg” este cheia pentru un bebeluș fericit. Pentru că eu nu vorbeam limba băiețelului meu, pentru că eu n-am avut încredere că el comunica exact ce are nevoie. După maratonul de 4 ore (curs) am ajuns acasă și am început să ascult și…MINUNE: copilul îmi vorbea . În primele ore am reușit să detectez plânsul de balonare și cel pentru nevoia de a râgâit. Am petrecut mult, mult timp cu el în brațe, la verticală, am avut răbdare să se elibereze înainte de a-l hrăni și iată, copilul meu a trecut peste temutele plânsete de la ora 20 și peste cele de la ora 22, dormind!
Au trecut deja câteva zile și situația noastră s-a îmbunătățit mult. Orele de plâns s-au redus semnificativ, iar eu ascult . Ascult, înțeleg și detectez.”
Va astept cu mult drag, si nu uitati sa ii scrieti Ioanei Vartosu despre intentia de participare, iar Kiz Club Afterschool va fi gazda noastra tocmai in centrul Timisoarei!

Următoarea destinaţie pentru DBL – Bucureşti 12-13 septembrie

Afis Bucuresti_sept 2014

Dragi prieteni, după un august interesant, cu o vizită la Cluj unde am cunoscut mămici noi şi entuziaste odată ce au aflat ce înseamnă Dunstan Baby Language, luna septembrie ne găseşte la Bucureşti.

Cele două centre prietene, Pronatalita şi Prăvălia Părinţilor sunt gazdele DBL şi ale voastre, mamelor, taţilor care doriţi a învăţa o limbă nouă: cea a bebeluşului vostru.

De aceea eu nu voi spune foarte multe, dar vă transmit mesajul unei tinere mămici din Cluj, care are un băieţel, Horea…de doar câteva săptămâni şi convingeţi-vă singuri de cum i s-a schimbat viaţa cu momentul în care a început să înţeleagă ce îi spune bebe.

Şi încă un lucru: bebeluşii chiar liniştiţi fiind, tot vă comunică nevoile lor. Faptul că nu plâng intens, nu înseamnă că ei nu ne vorbesc. Fiţi curioşi, aflaţi ce se ascunde în spatele sunetelor produse de nou născuţi, este o experienţă pe care nu o veţi întâlni de multe ori în viaţă…şi ştiţi cum e cu momentele pierdute: Mai bine să le trăiţi decât să aveţi regrete…cu atât mai mult când este în joc limba vorbită de bebei.

 Mesaj din partea Danei – Cluj

“Trebuie sa recunosc ca am fost destul de sceptica in privinta conceptului de “baby language” . Cursul m-a prins intr-un moment cand totul in jurul meu nu era ( si este in continuare ) decat un carusel de emotii legate, in principal, de nasterea băiețelului meu iar episoadele de plans repetate, dese, de neînțeles ma făceau sa repet, seara de seara ca o mantra negativa cuvintele ” nu înțeleg de ce plange”. Acesta fiind contextul am ajuns totusi la curs :). Si ce bine am facut! S-a dovedit ca tocmai acest “nu inteleg” este cheia pentru un bebelus fericit. Pentru ca eu nu vorbeam limba băiețelului meu, pentru ca eu n-am avut incredere ca el comunica exact ce are nevoie. Dupa maratonul de 4 ore am ajuns acasa si am inceput sa ascult si…MINUNE: copilul imi vorbea :). In primele ore am reusit sa detectez plansul de balonare si cel pentru nevoia de a râgâit.  Am petrecut mult, mult timp cu el in brate, la verticala, am avut rabdare sa se elibereze inainte de a-l hrani si iata, copilul meu a trecut peste temutele plansete de la ora 20 si peste cele de la ora 22, dormind!
Au trecut deja cateva zile si situația noastra s-a imbunatatit mult. Orele de plans s-au redus semnificativ iar eu ascult :). Ascult, inteleg si detectez.”

Cu mult drag, ne întâlnim cu Ramona -Pronatalita în 12 septembrie şi Claudia – Prăvălia Părinţilor în 13 septembrie.

 Mihaela P.

08.08.2014 – Şi am fost la Cluj, găzdă bună Nora şi Cuibul Berzelor

IMG_3909 IMG_3910 IMG_3911 IMG_3912 IMG_3913 IMG_3914

Vă spuneam cu puţine zile în urmă că DBL va ajunge şi în Cluj, şi iată întâlnirea din sânul Cuibului Berzelor în imagini.

Am avut aşa o bucurie cunoscând-o pe Nora Niculescu şi mamele din jurul ei, pentru că m-au făcut să mă simt ca acasă. Le mulţumesc pe această cale încă o dată, nu ştiu cum ar fi mai potrivit să vorbesc despre ele, despre Cluj, despre Nora de teamă că nu pot cuprinde în cuvinte exact cât de frumos a fost în acest 8 august.

Vreau doar atât să spun: cu fiecare întâlnire primesc atât de multă încredere, energie pozitivă, bucurie că de acum înainte nimic nu va mai fi la fel….ci alt fel. Veţi avea acces la o limbă până acum vorbită doar de bebeluşi, cumva greu accesibilă nouă adulţilor, dar ce fericire că în sfârşit o cunoaştem. Duceţi vestea mai departe şi ajutaţi şi voi, cunoscătorii, părinţii mai sceptici. Dacă atunci când vine vorba de cum şi câte lucruri să achiziţionăm pentru o perioadă scurtă ca utilitate a lor, devine o datorie să învăţăm să ne cunoaştem copilaşii, să-i înţelegem, să împlinim nevoile lor atunci când ei le exprimă.

Îmi vine acum în minte următoarea scenă din filmul de desene animate: Tarzan. Mama sa adoptivă, maimuţa Kayla stă liniştită, Tarzan încă copil mic vine tiptil în spatele ei şi o sperie scoţând un sunet de intensitate maximă (de elefant parcă). Kayla se sperie şi apoi cu dragoste multă îi spune: “Why don`t you come up with your own sounds”? în traducere ” de ce nu foloseşti propriile tale sunete”. Ei bine, aşa cum Tarza s-a adaptat la viaţă din junglă, a învăţat un limbaj nou şi secret al comunicării cu animalele, de ce noi oamenii nu am fi deschişi la a înţelege că în sunetele bebeilor există comunicare, că ele pot fi înţelese ca mijloc de transmitere a nevoilor?

Iată ce frumos îmi scrie Liviana Ivănescu, medic, viitoare mămică din Cluj:

“Dragă Mihaela

Mulţumesc (………….) pentru cursul de săptămâna trecută. Mi s-a părut foarte util, sunt conştientă că nu va fi totul la fel de lin după sosirea bebeluşului, dar cred sincer că orice informaţie în plus contează foarte mult. Eu sunt medic, mărturisesc că nu auzisem de DBL,  mi se pare o completare extrordinar de utilă adusă cunoştinţelor mele anterioare.
Cât despre prezentare în sine, te felicit pentru cele 4 ore de curs-maraton, pentru energie şi entuziasm, pentru informaţiile pe care ni le-ai oferit şi modul extrem de plăcut şi competent în care ai făcut asta.
Spor maxim în tot ce faci!
Liviana Ivănescu”

Îmbrăţişez Cuibul Berzelor, pe Nora şi ne revedem în noiembrie cu multe alte mămici şi burtici!

 

Ce se mai întâmplă în Cluj?

Afis_Cluj BT

Ştim că este vacanţă, că în sfârşit vara a venit în august pentru a sta puţin şi a face loc toamnei când se numără bobocii.

Ştim că dincolo de o scurtă pauză din cotidian, mai rămâne loc pentru câte o întrebare şi o nedumerire mai ales dacă un bebeluş este pe drum.

Tocmai de aceea, mâine voi porni înspre Cluj. Pentru a vă întâlni pe voi mamele şi viitorii părinţi sau de ce nu doamne care vă ocupaţi prin natura profesiei de îngrijirea bebeluşilor.

Vineri, 8 august este data stabilită pentru a vă vorbi despre cum ne vorbesc bebeluşii, despre cum puteţi pătrunde tainele unei lumi secrete până nu de mult….aceea a comunicării cu nou născuţii şi bebeluşii voştri.

Cu mult drag, alături de Nora şi Cuibul Berzelor din Cluj, vă aşteptăm şi vă promit o întâlnire interesantă, inedită şi extrem de utilă.

“Am aflat informatii noi pe care le vom aplica si cred ca ne vor ajuta mult in noua meserie de

parinti.Cu siguranta vom recomanda……ne-am asteptat sa aflam despre semnificatia sunetelor

si am mai descoperit si alte lucruri utile.” spune Ana Maria, o mamica cu burtica din Braşov

Pentru că bebeluşii comunică, iar părinţii au învăţat cum si ce

fam Betianu_burtica

Nu există bucurie mai mare decât atunci când după fiecare întâlnire cu oameni frumoşi, deschişi, care simt că dincolo de suprafaţă mai există ceva…un ceva ce schimbă felul în care trăim, primesc nu aprecierile lor, ci efectiv confirmarea că suntem la locul potrivit, făcând exact ceea ce este nevoie.

Şi ca să aflaţi şi voi, am să dau cuvântul Mariei Betianu, mămică de Teo încă în burtică, o jurnalistă interesată nu doar de limba vorbită de noi cei mai mici sau mai mari, ci şi de a bebeluşilor.

“Ma bucur ca datorita tie avem si in Romania acces la DBL.

Este de apreciat faptul ca pot apela la tine si dupa ce am participat la curs. Este important sa stiu ca am inca un sprijin dupa ce nasc.

Trebuie sa promovezi DBL cat mai mult si de ce nu, in cat mai multe orase. Plansul bebelusului nelinisteste orice mamica si/sau tatic, dar daca esti informat(a) si descoperi ca de fapt exista un limbaj pe care il poti intelege, lucrurile devin mai usoare. Mai multe impresii voi putea impartasi dupa ce am cu cine sa exersez 🙂

Mi-ar placea sa ne revedem si in formula “mamicile cu bebelusii “, pentru un atelier practic :)”

Maria Betianu

În completare voi mai adăuga şi:

“Am fost foarte curioasa sa aflu ce inseamna DBL, deoarece nu mai auzisem de aceasta idee de a deslusi limbajul bebelusilor inante ca ei sa inceapa sa vorbeasca.La finalizare am simtit o mare usurare, gandindu-ma: “se poate oare sa fie atat de simplu?”

Intelegerea DBL ar trebui sase invete ca parte a cursului de puericultura, toate mamele ar trebui sa fie informate. – Ruxandra Rata, mămica Matildei”

“Mi-a placut cursul foarte mult, acum am impresia ca e simplu de decodificat limbajul bebelusilor, cel putin ca sa pot sa raspund acestor 5 nevoi.” – Mădălina Matic – viitoare mămica programator.

“Am fost foarte incantata de acest curs si ma bucur nespus ca am participat la el pentru ca acum stiu sa descifrez ce nevoi o sa aiba bebelusul meu. Cu siguranta voi recomanda cursul DBL si altor mamici.” – Simona Florea – pentru a doua oară pe cale a deveni mamă

”                 Recomand din tot sufletul acest curs. Pe mine m-a ajutat foarte mult sa imi inteleg bebelusul, sa  ii pot satisface dorintele si nevoile mult mai repede. Cand am ajuns la acest curs, aveam indoieli, ca la oice lucru nou pe care il faci. Nu stiam prea multe despre DBL. Mi-a placut de Mihaela de la inceput si felul in care a descris sunetele facute de bebelusi mi-a deschis ochii. Stiam aceste sunete, le mai auzisem, puiutii mei vorbeau cu mine, doar ca eu nu ii intelegeam. A fost o revelatie pentru mine. Am ajuns acasa si chiar din acea seara am inceput sa imi ascult bebelusul. A fost super. Am reusit sa imi dau seama cand ii e somn, asa ca l-am ajutat sa adoarma. Altfel in aceeasi situatie cred ca l-as fi pus la san, crezand ca ii e foame. De altfel am reusit sa scot aerul ramas dupa supt mult mai eficient, ajutandu-l in acest fel sa nu mai aiba colici. E minunat sa pot comunica cu puiul meu si pentru acest lucru ii multumesc din suflet Mihaelei, o persoana minunata pe care ma bucur ca am cunoscut-o. Recomand viitoarelor mamici sa urmeze acest curs, le va ajuta enorm sa isi inteleaga copilasul si le va mari increderea de sine. Singurul meu regret este ca nu am descoperit DBL la primul copil. ” – Diana Nechifor

 

Fără nici o îndoială, dorinţa ta se va împlini în ceea ce priveşte întâlnirea cu mamele şi puişorii :), Maria!

Vă mulţumesc tuturor incă o dată.

24 iulie – DBL initiaza taticii in limbajul bebelusilor

24 iulie_curs

Cum spuneam, ne revedem foarte curând. Leagănul Vieţii ne primeşte călduros la iniţiere în limbajul vorbit de bebeluşi. Dacă v-ar spune cineva că bebeluşii chiar transmit concret si clar nevoi precum foame, somn/oboseală, etc. nu aţi vrea să ştiţi cum este posibil?

Ce spune Diana Nechifor după ce a învăţat sunetele bebeluşului ei:

DBL Q: Diana, reuşeşti să-l asculţi diferit pe bebe după cursul DBL?
Diana: – E super, deja il ascult si il inteleg mult mai bine. Ieri mi-am dat seama cand vrea sa scoata bâcul (să râgâie) de mai multe ori, in ipostaze in care altfel cred ca l-as fi pus la san, as fi crezut ca ii e foame
Şi cand ii era somn, cu toate ca daca il leganam nu adormea, a adormit la san.
E minunat sa pot sa comunic cu el in felul asta!
Şi ptr asta iti multumesc din suflet.
DBL – Mihaela: Eu îţi mulţumesc, Diana, pentru deschidere, pentru că deşi eşti a doua oară mamă, ai dorit să ştii mai mult despre bebeluşi, despre cum comunică ei.

Diana Nechifor, mama lui Eric Matei, 7 saptamani

Ei bine, vă aştept cu mult drag. Şi nu uitaţi, aduceţi-i şi pe tătici, participă gratuit şi sunt sigură că vor fi foarte fericiţi să fie priviţi altfel, în schema: bebe-mama-tata!

07.07.2014 – o nouă filă în Jurnalul DBL – Braşov

1

Din nou cu emoţie am ajuns în Leagăn (Leagănul Vieţii), aşteptându-mi oaspeţii dragi, mămici, burtici şi chiar tătici. Cred că niciodată nu mă voi vindeca de emoţii, pentru că sunt unele bune, frumoase…emoţii create de minunea de a mă afla în faţa unor oameni speciali, a vieţii care creşte, prinde formă şi devine în faţa noastră.

Iar eu sunt doar un simplu om care a avut norocul să vă fi întâlnit din nou pe voi, deschişi şi dornici să vă reîntoarceţi la a asculta, a înţelege miracolul simplităţii vieţii noastre, la restaurarea intuiţiei noastre înnăscute.

Da, cu astfel de gânduri mereu vă voi aştepta, voi încerca să adaug o verigă importantă în lanţul comunicării cu un nou născut, pentru că surprinzător, bebeluşii ne vorbesc. Limba lor este cea a sunetelor, a reflexelor, iar noi trebuie doar să fim conştienţi de aceasta şi ce uşor vom fi alături de ei.

Mulţumesc dragi părinţi pentru încredere, pentru că aţi vrut să veniţi să aflaţi, să învăţaţi Limbajul Bebeluşilor! Pe 24 iulie, iniţiem alţi părinţi în limba străină vorbită de bebei, veniţi şi voi sau faceţi un cadou  frumos de bun venit bebe, unor părinţi dragi vouă!

1b